Feb. 4, 2019

mereu scormonind, mereu invatand

In acest weekend iar am evadat din cotidian si am participat la un super workshop, cel sustinut de Laura Daniela Floroiu”Vindecă-ți trecutul, scapă de frici, creează-ți un viitor strălucit”, as zice putin greu de imaginat de pe partea lacului mintii rationale, al calculelor si al masurilor.
Unii oameni ridica usor spranceana cand te aud vorbind ba de una, ba de alta, cum ar fi sa zicem ca poti sa te intorci in trecutul tau si sa ai imagini CLARE si precise de cum a fost acolo, sau si mai greu de digerat ca poti sa vezi lucruri care, in mod obisnuit, nu se vad, cum ar fi zane si elfi. Aici pot sa va dezamagesc pe o parte fiindca nu am vazut (desi mi-as fi dorit foarte tare, dar nu asta era tema cursului, dar eu totusi..) nici un elf si nici macar un pitic simpatic si harnic. In schimb nu pot sa nu recunosc ca, imagini din trecutul meu cunoscut sau din cel de care habar nu aveam, mi-au patruns pe ecranul mintii. O sa ma intrebati de unde stiu ca e adevarat, ca da, o imagine din copilarie se poate activa mai usor, dar ceva ce nu ai trait fizic in aceasta viata cum poate fi vazut?? Pai, eu as face un rationament logic, daca pot sa-mi accesez amintiri din trecutul meu fizic, al acestei vieti si vizualizarea lor este reala, asta presupune ca si celelalte sunt la fel, ca doar nu pot sa-mi dau filme doar cu jumatate din creier... Asta admitand din start ca nu suntem doar un corp si o minte si ca sufletul nostru are parte de multe experiente fizice pe parcursul mai multor vieti. 
V-am mai spus, mie imi plac evadarile astea, ne adunam cativa oameni, un profesor minunat, cum a fost si de aceasta data Daniela Floroiu, ne ajuta sa ne deschidem barierele mintii, sa patrundem in meditatii fascinante care ne tulbura, ne fac sa plangem uneori, alteori sunt chiar mai greu de digerat, dar au, totusi, un numitor comun: nu pot fi contestate, cel putin de cei ce le-au experimentat. 
In plus doar simpla intalnire dintre mai multi oameni care isi pun intrebari, isi doresc sa se cunoasca deschide o poarta extrem de pretioasa, fiecare se deschide cu sinceritate si lasa la usa cladirii toate retinerile, mastile si tabu-urile sociale. Unii sunt extrem de deschisi din prima, altii au nevoie de un tip, dar cand isi dau voie sa planga cum, poate, n-au facut-o niciodata, si aici sa nu va imaginati ca doar femeile plang, as zice ca plansul unui barbat ce-si deschide cu totul sufletul este ceva mult mai emotionant decat plansul nostru, al femeilor, ca asta e viata, pentru noi o mica schimbare in dozajul hormonilor si gata e plansul, cu livrare instant. Un barbat ca sa planga trebuie inainte sa darame un baraj zdravan al platosei pe care familia, scoala, societatea l-au zidit in fata lor, de persoane puternice. 
Eu, recunosc cu recunostinta pentru viata pe care am dus-o in aceasta existenta, ca de cele mai multe ori ma simt aproape rusinata de “problemele”mele, la care eu ma raportez ca fiind niste chestii pe care vreau sa le rezolv. Chiar asa si sunt, niste chestii pe care le pot rezolva, exact aproape ca mersul lunar la coafor ca, deh, “anii” asta e o mare mancatoare de pigment de par si face ce face si mereu imi decoloreaza firul de par, o fi crezand ca sunt tulpini de platani si ca, decolorarea e o treaba de estetica…dar nu am gasit inca modalitatea de a o convinge ca, dupa preferintele mele, nu este, deloc, si oricat as iubi platanii, doar in cazul lor consider ca este un act artistic. Ca noi toti am avut si eu in copilarie, in adolescenta…si cum imi vine sa zic si in tinerete , ca in Cartea lui Tolstoi “Copilaria, adolescenta, tineretea”, pe care am citit-o in liceu de 3 ori, cam degeaba as zice ca nu mai tin minte nimic, decat faptul ca am citit-o cu atata ambitie, si ca am rams doar cu inventarul lecturii, desi poate, daca as reciti-o as regasi unele lucruri care mi-au ramas in minte si nu mai stiu de unde, in schimb stiu sigur ca imi place Tolstoi, chiar mai tare decat Sandra Brown, pe care am citit-o o vreme pana cand am realizat ca sa citesti Tolstoi de 3 ori poate parea inutil, dar individa cu pricina chiar iti lasa o stare de risipire totala, ca de acolo nu prea ai cum ce sa ramai, max daca te apuca vreun moment delicat de autosatisfactie, dar cine isi mai aminteste dupa ani si ani….acele clipe  atat de profund incat poate sa dea mai multe detalii decat ca s-a intamplat si..punct.
Revenind la intalnirea de zilele astea am avut din nou sansa sa descopar oameni minunati, incercati de situatii extrem de dureroase, carora le sunt recunoscatoare ca, datorita povestilor lor, sunt de fiecare data si mai recunoscatoare fata de viata mea tihnita de oraseanca rasfatata si linistita. La un moment dat, mai de haz, mai de necaz, chiar am spus ca unii parinti sau oameni din vietile multora dintre oameni sunt cei mai tari scenaristi de filme horror, sau regizori??, nu stiu, dar in tot cazul un scriitor de horror ar pali poate la auzul anumitor povesti de viata, al unor copii minunati carora viata le-a aratat prima data paleta de culori in tonuri de negru si evantaiul emotiilor dureroase. Dar, daca ar fi sa ma iau dupa alte scrieri, asa au ales ei, sa experimenteze acele situatii de viata. Of…asa o fi , ca nu am argumente sa contest si la fel ca in amintirile mele, nu pot sa aleg sa cred ca doar partile frumoase din viata fac parte din proiectul nostru initial de viata si ca cele rele sunt ceva bonus..primit de nu se stie unde. Ori crezi, ori nu, cam aceasta e provocarea.
Si e absolut fascinant sa vezi cum noi, oamenii, strigam cu gura mare prin toate gesturile noastre, prin toate expresiile fetei si poate mai putin prin vorbe ce ne doare, ce ne apasa. Ar fi interesant de facut un exercitiu in care, cineva din exterior, sa vada aceste momente de destainuiri, de sinceritate, doar de dupa un paravan transparent complet izolat fonic. Am certitudinea ca ar putea intelege intr-un procent extrem de ridicat despre ce o vorba, ce suferinta isi pune pe tava fiecare om din sala. 
A fost o experienta frumoasa si de data aceasta, am mai invatat o gramada de lucruri despre mine, despre altii, am invatat sa deschid si mai tare ochii sa privesc si sa inteleg ca ne leaga, pana la urma, aceeasi experienta a vietii, singura diferenta fiind perspectiva din care vedem lucrurile, doare la fel de tare sa asculti povestea cuiva din fata ta ca si cum ai fi trait-o tu insati, lacrimile curg fara sa ceara voie si simti in tot corpul durerea si neputinta celui care isi descrie acele momente dureroase, si face ca, la final, cunoasterea care ti-o da aflarea acelei experiente sa te faca una si aceeasi persoana cu cea care si-a deschis sufletul si, atunci cand o iei in brate la final, sa-ti iei la revedere, din oamenii straini care au intrat pe usa la inceputul cursului, dupa 2 zile doar, sa devina o persoana pe care o cunosti pana in cel mai profund coltisor al sufletului sau, o cunoastere deplina. N-am auzit pe nimeni sa intrebe pe altcineva ce liceu a facut sau cat a luat la bac, in schimb ii stie toate emotiile care le-a trait, durerile pe care le-a simtit si care l-au facut sa devina, azi, omul din fata ta.
Ma inclin cu recunostinta Daniela Floroiu, ca , prin felul tau plin de iubire, desi e ciudat sa spui plin de iubire, fiindca, de fapt, nu am simtit altceva la tine decat iubire de oameni, asa ca reformulez, felul tau de a iubi oamenii infinit, ne-ai impartasit din cunoasterea ta, ne-ai ajutat sa ne deschidem petalele sufletului, sa coboram adanc in cele mai negre hauri si sa rescriem scenariul acelor amintiri dureroase, sa le aducem la lumina, sa le vindecam. Desigur nu vindem acadele colorate, procesul poate fi uneori mai lung, si nu se intampla peste noapte ca totul sa devina roz cu sclipici, dar constientizarea anumitor lucruri te pot ajuta sa iti redefinesti pozitia fata de viata ta, fata de tine, de familia din care ai provenit, fata de societatea care te-a format, si schimband asta se schimba si perceptia asupra trecutului dureros. Aici si acum e o sintagma extrem de des intalnita in toate cartile, si pare atat de banala incat majoritatea oamenilor nu stau s-o integreze, s-o inteleaga profund. Dar exact asa este, oricum a fost acel trecut, oricate lucruri s-au intamplat ieri, azi, aici si acum e diferit, e altceva, si doar de noi depinde daca alegem sa accesam acel trecut dureros care ne apasa umerii si ne intuneca viata, sa-l acceptam, sa-l rescriem prin perspectiva cunoasterii din acest moment, sa nu-i mai negam existenta si sa ii dam voie sa se evapore, sa se destrame exact precum ceata ce o vedem uneori peste padure, pare apasatoare, misterioasa si tulburatoare, dar odata ce s-a ridicat…puf…nu mai ramane nimic din ea.
Daca in viata unora sunt multe perioade cu ceata acest workshop te ajuta sa ridici aceasta ceata si sa vezi ca dincolo de ea este lumina clara si viata te asteapta s-o traiesti. Nu fac publicitate, doar va spun ce am simtit eu la acest workshop minunat, si stiu, ca acele urechi care asteapta aceasta informatie, care vor sa faca ceva cu viata lor vor auzi ceea ce au de auzit si ii indemn sa-si urmeze nevoia sufletului.
O infinita imbratisare tuturor colegilor si Danielei, viata noastra e mai bogata dupa aceasta experienta care ne-a dus pe carari nebanuite si ne-a provocat inima sa vibreze pe aceeasi frecventa.

Multumesc Laura Daniela Floroiu!