Aug. 9, 2018

Apus...de taragot

Recunosc ca intotdeauna cand un artist pleaca la cer simt si eu o mare suparare. Am senzatia ca artisti sunt cumva veri sau unchi cu toata lumea. Expunerea lor te face sa-i simti si sa-i percepi foarte apropiati. Asa e si acum cu minunatul Dumitru Fracas. Recunosc cinstit ca nu-l ascultam in mod expres, ca nu am vazut vreun concert cu el, dar ori de cate ori il vedeam,la tv sau pe net din intamplare, ma opream sa-l urmaresc, avea ceva ce-ti gadila sufletul cu o mangaiere de praf de aur. Avea o fata de om bun, de roman, de titan. Azi am vazut o inregistrare de vreo 2 minute cu momentul solemn din fata Casei Studentilor, si am lacrimat cand, dupa ce au pus sicriul in masina, i-au asezat, cu grija mare, si taragotul, mi s-a parut un gest absolut minunat, care si acum imi da un nod in gat. Da,ceremonia era foarte distinsa, au cantat cativa instrumentisti, Boc a lacrimat absolut autentic, era ceva chiar ce te misca pana in cel mai ascuns colton din suflet. Era unul de-ai nostri, asa il percepea lumea, sau eu cel putin asa l-am simtit mereu, un unchi bun si simpatic, foarte talentat si bland. Nu am idee cum era in viata lui personala, dar in mintea mea nu putea fi altfel, nu cu ochii aceea, care erau doar lumina si muzica. Da...ma impresioneaza cand un taragotist minunat pleaca si abia atunci realizezi ca lumea ramane mai saraca cu cateva note magice. Vor veni altii cu siguranta, dar aceea vor fi doar niste veri tineri sau nepoti, fiindca pornim deja de la alte repere de timp, de varsta, si impactul lor va fi altul, nu poti compara un unchi sau un bunic minunat cu un nepot. E altceva. Parerea mea. 

Sa aiba drumul lin si plin de notele muzicale pe care le-a trimis toata viata inspre cer sa-si netezeasca calea ❤.

 

Pupici neveninosi