Jul. 30, 2018

Back in business

Am fost intr-o tabara ce s-a numit “Women who see in the dark” (Femei ce vad in intuneric) si se pare ca reactia mea de ieri, legata de intreruperea scrisului,  a fost chiar o astfel de umbra, exact despre asta e vorba. Am simtit ca nu-s suficient de pregatita sa fac acest exercitiu, ca vorbele mele nu prea conteaza sau aduc o schimbare in lume. Cu alte cuvinte increderea mea in sine a avut un moment de umbra, desi, in general, nu mi  se arata aceasta credinta. Si am considerat ca e ceva ce ma depaseste. Apoi, comunicand cu o prietena castigata in acea tabara, pe care o admiram dinainte fiindca e jurnalist si scrie minunat, am realizat ca umbra mi-a obturat mintea si am luat o decizie incarcata de frici si neincredere. Shssssss era afirmatia la  unul din exercitiile de Tai Chi ce il faceam in fiecare dimineata, cu picioarele goale in roua diminetii, si care are rolul de a alunga toata energia negativa ce ne impresoara. Asa incat,  uitandu-ma mai atent,  am realizat ca temerile mele nu au nici un suport real. Ok si ce daca scriu mai incalcit uneori? Nu ma consider deloc un mare talent la scris si nici nu am aplicat la concursul de Miss Litera de Aur. Poate ca nu am tehnica, nu am intotdeauna logica, dar tocmai asta era si intentia mea, ca tot exersand sa-mi imbunatatesc tehnica de scris, asa in mod natural, fiindca ceea ce scriu e despre mine, despre trairile si parerile mele si nu sunt in nici o competitie cu nimeni si nici nu trebuie sa ma compar cu cineva, dar imi doresc sa scriu. Asa ca la intrebarea prin care am trecut aceasta umbra, adica “este adevarat?” am realizat ca nici vorba. Eu chiar am incredere in mine, uneori e drept ca imi place sa fie validata, dar cu felul meu de a fi nu am o mare problema sa ma autovalidez si s-a rezolvat problema. Da, e drept ca aceasta umbra mi-a adus si o constientizare importanta, intotdeauna ceva rau vine cu un bonus de bine, e vorba de faptul ca daca ar trebui sa schimb ceva in scrisul meu ar fi sa fiu si mai deschisa, sa nu ma cenzurez, fiindca uneori scriu in minte o gramada de lucruri si apoi mi se pare prea mult sa le pun si pe hartie (ma rog ecran, dar suna mai poetic hartie). Asa ca privind binele din povestea aceasta e timpul sa nu ma mai cenzurez, acum sper ca nu va ganditi ca o sa incep sa injur, nici vorba, e doar de a scrie toate gandurile ce ma bantuie asa cum vin ele, fara sa le trec prin vreo sita. Ca ele raman acolo, in mintea mea si ma trezesc ca apoi ies la lumina cand ti-e lumea mai draga si scuipa peste tot pe unde apuca. Si prima dovada ca o sa fiu si mai deschisa e aceasta poza, din muzeul Sexului din Amsterdam, e un banal bol. Am vrut sa o postez de cateva ori fiindca mi se pare super haioasa dar ma gandeam ca ….la naiba, e BETON de faina. Distrati-va si voi si bucurati-va ca exista oameni atat de nebuni si frumosi sa fie capabili sa faca asa ceva, mie nu mi se pare nici ca ar fi vulgara, ci pur si simplu ca este despre viata, asa cum un buchet de flori poate orna un vas, de ce n-ar fi la fel de potrivit sa-l orneze un buchet de… le Wild))))))))).

 

Pupici neveninosi... si vorba lu' Swarzenegger...i am back {#smileys123.tonqueout}