Jul. 29, 2018

helloo!!

Cred ca ati observat ( de fapt, sper) ca de vreo cateva zile nu am mai postat pe blog. Am anuntat ca voi fi plecata si imi facusem planul sa scriu pe hartie, sa copiez apoi si sa postez la intoarcere. Dar, ca in multe alte situatii, planul de acasa nu are treaba cu realitatea de pe teren. Am fost intr-un retreat de Femei la munte ( Women who see in the dark), si chiar din prima seara, in care am intrat direct in program, am realizat ca joaca asta cu de-a scrisul e ...doar o joaca. Viata e mult mai mult. In plus sa scriu e o dorinta de-a mea, dar ce-mi iese e alta poveste. Si am decis ca mi-am dovedit suficient tenacitatea, 200 de zile nu e tocmai putin, dar nu e cazul sa fortez, voi scrie doar cand voi simti ca am ceva de spus, si in rest, o sa ma concentrez pe celelalte talente ale mele, voi face bratari, voi discuta cu oamenii din jurul meu, incarcand sa fiu de folos. E bun exercitiu, dar doar atunci cand se desfasoara firesc, nu devine o "trebuinta". Nu as avea de castigat mult daca imi dovedesc sa pot sa scrasnesc din dinti si din ambitie sa fac ceea ce am zis ca fac, dar fara sa ma pot darui in ceea ce scriu. Ma pacalesc singura de cate ori pun o poza in loc de scris, sau scriu 3-4 cuvinte. Mai bine las sa dospeasca ideile si le scot atunci cand s-au copt. O sa va povestesc despre tabara cand voi simti ca mi s-au asezat toate emotiile, fiindca nu a fost foarte simplu si nici usor sa ne confruntam cu emotiile a 30 de femei. Dar a fost eliberator si plin de putere.

In continuare va trimit Pupici neveninosi !!!