Jul. 8, 2018

detasare

obisnuiesc sa ascult audiobook-uri, e comod, ca intre timp poti sa faci orice, inclusiv sa iti relaxezi ochii. Azi am pus o carte ce o am si in format de hartie, mai citisem o carte de-a autorului, e vorba de Eckhart Tolle, si intr-o vreme cand nu puteam adormi repede, de fapt vroiam sa-l ascult, dar are un ritm omul ala si o voce liniara ca eu adormeam instantaneu. Si mi-am zis ca nu-i de mine, desi prima carte "Puterea prezentului" e una din cele care m-au miscat si aliniat pe un drum minunat de atunci, asta fiind acum vreo 15 ani. Cartea de azi se numeste Un pamant nou. Pot sa va spun ca aproape fiecare capitol l-am ascultat de 2 ori. Cred ca trebuia sa mai citesc o gramada de alte carti inainte, sa inteleg si alte lucruri inainte sa-i vina randul acestei carti. Cumva am observat ca nimic nu pare sa fie intamplator, am cumparat mereu anumite carti, sau lucruri, care o vreme pareau ca ocupa doar spatiul, si apoi brusc si-au dovedit utilitatea sau sensul.

Si am gasit azi in aceasta carte un pasaj pe care o sa-l copiez aici, si o sa va indemn sa-l rumegati. Pe mine m-a facut sa inteleg multe intamplari din viata mea, a Mamei, a apropiatilor mei. Si sa-mi propun ca de azi inainte sa fiu mai atenta cand intr-o discutie cu cineva, acela isi aduce desagii trecutului in prezent si sa evit acea confruntare. Am obiceiul sa fac asta si mereu am crezut ca nu faci nimic bun tot aducand in prezenta intamplari trecute, adica ceva de genul: pe treaba asta ne-am mai certat de vreo 15 ori, chiar mai trebuie inca o data???Wild

"Incapacitatea sau, mai degrabă, încă înpăţânarea minţii umane de a nu se desprinde de trecut este foarte frumos ilustrată de povestea a doi călugări zen, Tanzan şi Ekido, care mergeau pe un drum de tară ce se umpluse de noroi în urma ploilor, în apropierea unui sat au trecut pe lângă o tânără care încerca să treacă de cealaltă parte a drumului, dar noroiul era atât de adânc încât şi-ar fi murdărit complet chimonoul din mătase pe care-l purta. Tanzan a ridicat-o îndată în braţe şi a trecut-o decealaltă parte. Călugării şi-au continuat drumul în tăcere. Cinci ore mai târziu, pe când se apropiau de templul   în  care  locuiau, Ekido  nu  s-a  mai  putut   abţine „De   ce ai  luat-o pe fata aceea în braţe?”, a întrebat el. „Noi, călugării, nu trebuie să facem aşa ceva.” „Am lăsat fata din braţe acum câteva ore”, a răspuns Tanzan. „Tu încă o mai porţi?”

Acum imaginaţi-vă cum ar fi viaţa pentru cineva care trăieşte continuu asemenea lui Ekido,neputând sau nevrând să renunţe în forul său interior la situaţiile trăite, acumulând înăuntrul său tot mai mult „material” şi veţi avea o idee despre felul în care decurge viaţa pentru majoritatea oamenilor de pe pământ. Ce povară grea a trecutului poartă în minte!!"(Un Pamant Nou, Eckhart Tolle)

 

Pupici neveninosi..... si tot mai intelepti