Mar. 17, 2018

Drum luminat

Si am mai pierdut un unchi..si s-a dus sa se intalneasca cu sora lui, Mama mea, si ceilalti frati, 3 baieiti si o sora. Acum sunt 6 acolo, a mai ramas doar o sora, care era cea mai tanara.  Au fost 7, ca in povestea cu piticii.

Mi-a fost tare drag si acest unchi, ca de altfel toti pe care i-am avut si au plecat. Era ofiter de armata, si chiar daca era la pensie, inca lucra, se ocupa cu problemele veteranilor de razboi si a lucrat pana in penultima lui zi de viata, iar in ultima drumul lui s-a interupt mergand tot spre serviciu. Munca l-a sustinut probabil toata viata si l-a facut sa se simta util. Genul de pensionar activ, desi era un om linistit si calm, dar avea o forta si o tenacitate care te facea sa-l iei in serios, nu prea iti venea sa gresesti in fata lui, parea mai dur, dar era foarte bland de fapt.

Cand eram mica si venea la noi in vizita, fiindca a locuit la Arad, il exasperam cu intrebarile, de fapt nu eu, Puc era campioana la a stresa oamenii cu intrebari la care nu accepta sa nu primeasca raspuns. Si de fiecare data il ruga sa o invete gradele din armata, si desi Puc era genul de copil istet si prindea din zbor totul, asta nu gradele nu i-au intrat in cap niciodata, cum nici tot ce a invatat la Facultatea de mecanica, pur si simplu nu erau pentru ea genul acesta de treburi. Si dragul de unchi i le spunea de fiecare data, dar era istet, fiindca fiind mai domol, ii spunea rar totul, si cum  Puc se plictisea usor, abandona singura sa-l mai streseze cu alte intrebari fiindca nu avea rabdare sa asculte raspunsul. Fata nazdravana ce sa-i faci. Dar acum s-a dus si in mod sigur bucuria revederii cu fratii lui, cu sotia lui ii va sterge din minte regretul ca aplecat si a lasat in urma restul familiei. Asa imi place mie sa cred.

Cand pleaca cineva mai in varsta e cumva mai usor de acceptat, evident exceptand rudele lui cele mai apropiate. Te bucuri, asa cum a fost cazul unchiului, ca a plecat repde, ca nu a suferit si ca nu a stat mult timp in suferinta sub ochii familiei neputincioase in a face ceva ce ar putea schimba scenariul. Cred cu tarie intr-o limita foarte clara a liniei vietii, intram la o data stabilita si iesim exact atunci cand trebuie, indiferent de modul in care o facem, si mai cred ca orice incercare ce ne loveste, si nu e timpul de plecare, se va gasi o cale sa o depasim, chiar si miraculos daca doar asa se poate. De aceea am invatat sa accept plecarile pur si simplu, da uneori pare nedrept, dar cred ca nimic nu poate intoarce din drum un suflet decis sa plece, cred ca e o optiune, oricat de greu de crezut poate parea in anumite situatii. Dar fiecare crede ce poate si cum poate si nu as incerca sa conving pe nimeni de asta. Cu totii facem exact cat stim si putem mai bine.

O sa pun o poza frumoasa, cu o masa la care o sa-mi imaginez ca Mama il intampina pe unchi si povestind, o sa manace in tihna cate o prajitura, acum pot s-o faca fara grija glicemiei, sau a colesterolului. Nu s-au vazut de vreo 3 ani deja si sigur au multe sa-si povesteasca. Drum luminat unchi drag si salut-o pe Mama! Imi place sa cred ca si Mama imi citeste blogul Cool.

Pupici neveninosi…cu lumina