Mar. 5, 2018

Cand pasiunea devine calaul vietii

Atunci cand esti atins de o pasiune toxica, orice sau oricine intra in perimetrul acestei pasiuni si incearca sa te elibereze, chiar si pentru un timp scurt din aceasta pseudoinchisoare,  devine un dusman. Genul acestia de oameni pun respectiva pasiune mai presus de orice alta activitate sau situatie de viata, chiar mai presus de oamenii de langa ei. Traiesc cu gandul la ea, se trezesc cu acelasi gand, si fiecare actiune a lor, are la capat, un fir ce duce spre acelasi scop. Si aici nu ma refer doar la pasiunile acceptate in mod larg ca fiind toxice, de genul drogurilor,  alcolului sau diveselor moduri de a pierde bani la jocuri sau pariuri. Pana si cititul poate deveni distructiv atunci cand iti domina viata. Este o carte minunata scrisa de Don Miguel Ruiz jr, ce are titlul “Cele 5 nivelle ale atasamantului” unde explica foarte simplu in ce constau aceste 5 nivele. Daca analizam o pasiune a cuiva prin prisma acestor nivele putem sa intelegem foarte usor unde a ajuns pasiunea lui din acest punct de vedere. Si e clar ca atunci cand o pasiune devine toxica nu mai vobim de nivelul 1, adica Sinele autentic si nici de cel de-al doilea, Preferinta, ci  mai degraba este vorba de urmatoarele 3, adica Identificarea, Internalizarea sau Fanatismul.  Fiindca si pasiunea este tot un fel de atasamant, de o actiune, de ideea a ceea ce esti prin prisma acelei pasiuni. Cel mai simplu mod de a vedea la ce nivel de atasamant se afla cineva in legatura cu orice pasiune a lui este sa o bagatelizezi sau sa sugerezi cumva ca e o pierdere de vreme, ca viata lui devine un spectator paralel la scenariul dictat de pasiune si apoi sa-i urmaresti reactia. De cele mai multe ori vobim de nivelul 4 sau 5, cand orice atingere a subiectului devine instant un atac direct la acea persoana, adica asa este perceput. Si ce-i de facut?? E clar ca o abordare blanda si rationala nu ajuta, fiindca intotdeauna cand te pui cu o forta pe care nu o cunosti, de tip iceberg, risti sa te trezesti in mijlocul unui…naufragiu. O abordare agresiva la fel nu functioneaza, fiindca genul acesta de pasiuni hranesc ego-ul mai ceva ca pudra de proteine e o ingurgiteaza sportivii sa-si craesca muschii. Asa ca cel mai intelept lucru ce il poti face ar putea fi sa studiezi fenomenul, sa-l treci in categoria “asa nu” si sa inveti sa te feresti de asemenea pasiuni. O persoana ajunsa pe acel nivel de atasament, realmente nu mai poate vedea viata in afara ochelarilor de cal creati de respectiva pasiune. Daca  o intrebi de exemplu, ce va face in luna august, mintea ei va sprinta rapid in calendarul evenimentelor legate de pasiunea lui sa vada daca nu cumva are ceva foarte important atunci. Totul se va raporta la acea pasiune si totul va fi evaluat prin prisma rezultatelor asteptate de la ea. Ca nici un pasionat adevarat nu va fi autentic daca pasiunea lui va fi lipsita de asteptari, ca atunci nu s-ar mai vorbi de atasamante. E distractiv sa-i  spui unei astfel de persoane ca viata trece pe langa ea, se va uita la tine usor speriat, e o fractiune de secunda in care stie ca s-ar putea sa ai dreptate si apoi revine brusc la realitatea ei, si te intreba daca esti sigur ca  e asa?? O varianta previzibila de a se opune prin negare, si sa intoarca discutia impotriva ta fiinda o acuzi de ceva absolut neadevarat, si gata ai devenit “ala rau”din poveste, care cobeste, care ii vrea raul sau este rau.

Deci, sfatul meu e sa cititi cartea aceasta, realmente e un tip simpatic acest Don Miguel Ruiz, are si FB si un tata la fel de simpatic ce scrie si el carti frumoase, si in plus, sa va folositi de genul acesta de persoane ca sa vedeti cum functioneaza acele 5 nivele. Nu e prea ortodox sfatul acesta, dar nici viata nu a venit cu un certificat de fericire absoluta si garantata daca aveti o atitudine de sfant, dimpotriva as putea zice. Eu prefer sa fiu rea si rationala, decat buna si nefericita, unde mai pui ca experienta e de folos in orice situatie de viata, cam cum zicea si Lenin, Invatati, invatati, invatati. Dar nu e sigur ca s-a referit la o carte sau invatatura anume. Eu as folosi asta mai degraba in  genul acesta de situatii, in care o persoana de un anumit fel ma ajuta sa invat, pe pielea lui, unde m-ar putea duce o anumita atitudine 🤪.

Pupici neveninosi…dar nu foarte sfiosi 🙂