Mar. 2, 2018

cu parbrizul insetat

Dupa o zi lunga si destul de solicitanta la job, in drumul spre casa, parca nu era destul ca ningea si era o mare mizerie pe drum, am ramas fara lichid de parbriz si,  dupa o tura de stergatoare,  parbrizul meu era numai dungi maro, nici o problema zic, opresc la benzinaria din drum. Zis si facut. Da nu credeti ca nu aveau?? Si mai erau si doua donsoare zbanghii care, foarte vesele, m-au anuntat ca nu au lichid de parbriz, zic, nevenindu-mi sa cred ce aud, cum nu aveti?? La care ele, la fel de vesele, nu, nu avem. Ai de mine, ce mai poti face?? Pai..de ex, sa faci stanga imprejur, sa folosesti unealta aia a lor sa-ti cureti cat de cat geamul, si…pe-aci ti-e drumul. Asta se numeste sa fi “proactiv”in loc de “reactiv”. Ca doar daca ma enervam in mod sigur fetele alea nu materializau ceva lichid de parbriz. Pana la urma eram destul de aproape de casa, si imi si doream sa ajung cat mai repede ca picam de somn… babele astea ma solicita tare. Da vine ea primavara ca doar n-or fi vandut-o politicienii, ca de furat nu prea cred, ce sa faca ei cu primavara? E prea frumoasa ca s-o priceapa ei.

Pupici neveninosi cu stropi de zapada