Feb. 23, 2018

Parfum de culori si emotii

Are si Puc cate o mica scapare, uneori se uita la tv, e drept ca foarte, foarte rar, dar e cinstita si recunoaste. E drept ca mai mult la emisiuni de divertisment de genul concursurilor de muzica sau talente. Nu-s chiar obsedata sa nu ratez nici o emisiune, dar e placut vinerea seara sa stau pe canapea si sa nu trebuiasca sa fac nimic. Au si bateriile lui Puc o durata de viata, nu avem ce face. Odata cineva imi zicea Duracell, dar sa stiti ca nu e chiar usor, ca oricat de bune ar fi bateriile tot se mai descarca. Iar la genul acesta de emisiuni as zice ca devin acumulatori autoincarcabili. Stai si vegetezi ca ficusu si te hranesti din nimic. Si mintea devine ca o sita, trec o gramada de ganduri, nu ramane nici unul insa cat sa devina o idee. Ca o ploaie de vara care nici macar nu te uda desi vezi clar picurii de apa zburand in jurul tau. Dar la final primesti un premiu, daca ai noroc,  si apare curcubeul. Imi plac tare mult curcubeele, ultimul ce l-am vazut de vreo 2 saptamani, chiar daca e cam ciudat sa vezi in februarie curcubeu. Era absolut perfect vizibil 180 de grade, cu benzi late si foarte clar colorate, fiecare culoare era superba. Veneam cu masina de undeva si gandurile mele erua destul de innorate in ziua aceea si brusc totul a disparut, emotia vederii curcubeului a sters orice ma incerca in acel moment si a facut loc unei bucurii autentice. Genul asta de clipe mi se par esentiale, importante si nepretuite. Nici un obiect material nu mi-a provocat vreodata ceva asemanator macar, ca emotie. Am trecut intr-o primavara pe o strada unde toti copacii era deja inmuguriti si chiar infloriti. Nu era foarte lunga strada respectiva, si nici foarte aglomerata. Am coborat geamul din partea mea, am incetinit si mi-am propus sa simt energia copacilor (am eu o treaba speciala cu copacii) de pe acea strada, pe masura ce am inaintat pe strada am simtit ceva ce, din pacate nu s-a mai repetat la acea intensitate, si e si greu de descris. Cumva, inexplicabil, chiar am simtit energia acelor copaci speciali. La capatul strazii lacrimile imi curgeau in voie pe obraji fara sa ma preocupe sa le opresc, era o stare de bine, de tot, de bun. Mirosul acela de crud, de vegetatie tanara, e un parfum  rar ce caut sa-l gasesc in fiecare primavara, dar cumva am parte in fiecare an de bucuria de a-l descoperi pe undeva. Cam amestecate ideile de azi, dar realaxate.

Pupici neveninosi cu miros de primavara