Feb. 10, 2018

Hansel si Gretel

Cand Puc era in clasa a 1-a era destul de zburdalnica, dar era  inimoasa si responsabila. Cel putin asa o fi apreciat-o  invatatoarea ei, tovarasa Dorina, fiindca i-a incredintat o sarcina destul de speciala. In clasa lor era un baiat, il chema Bilc Marcel (n-am ce sa va fac, are Puc asta o memorie ca daca se apuca sa scrie cate nume si de cand si le aminteste s-ar putea sa va apuce pe voi durerea de cap), si baiatul asta era bolnavior, nu stia Puc de ce, dar era clar ca era un copil special. Era foarte slab, avea capul cam mare pentru corpul lui micut, si vorbea cu dificultate. Si ce sarcina credeti ca a primit Puc, la varsta aceea frageda? Era responsabila sa-l aduca la scoala si sa-l duca acasa pe acest coleg. El locuia chiar in primul bloc de langa scoala, iar Puc trecea pe acolo cand mergea l scoala, singura evident, ca asa era in vremurile acelea. Il lua de la bloc, de mana, si-l conducea la scoala. La pranz facea drumul invers si-l ducea cu bine acasa. Nu cred ca a durat foarte mult aceasta treaba fiindca la un moment dat baiatul n-a mai venit la scoala ei (acum vedeti si voi ca totusi nu are chiar asa o memorie la toate detaliile) si nu a stiut niciodata ce s-a ales de acel baiat. In schimb i-a ramas perfect in memorie vocea destul de pitigaiata a baiatului, parca era de spiridus, si faptul ca avea mainile cu niste degetele subtiri, subtiri si foarte reci. Cand il lua de mana sa-l duca la scoala avea degetele foarte reci, si foarte subtiri, senzatia respectiva a ramas scrisa in memoria ei tactila. Si cand a citit povestea Hansel si Gretel, mereu la faza cu osul de gaina pe care il scotea baietelul  sa-l arate cotoroantei in loc de degetul  lui, se gandea la Marcel, asa subtiri erau si degetelele lui. Din nou trebuie sa recunosc ca-mi place de Puc, nu s-a razvratit ca nu vrea sa faca acea munca, nu s-a simtit jenata si n-a avut nici o problema sa mearga cu acel baiat ciudat de mana, proabil fiindca era si ea un copil destul de ciudat, dar nu fizic, ci pur si simplu avea o inima curata si o fire senina. Fiindca asa cum isi aminteste acele senzatii despre baiat,  ca avea degetelele subtiri, ca erau reci, ca avea capul mai mare, ca vorbea subtire si incet, ar fi tinut minte daca ceva ar fi nemultumit-o, fiindca nu era o situatie obisnuita. Cand a crescut mare si s-a gandit nu o data la acea poveste, si-a dat seama ce om minunat a fost si tovarasa invatatoare Dorina sa vada potentialul acelui bot de fata, ce era aproape la fel  de slabanoaga ca baiatul Marcel. Poate a primit sarcina respectiva fiindca era responsabila cu Crucea Rosie, sau cum se numea atunci functia aceea , dar oricum nu e important de ce a primit sarcina aceea ci faptul ca a invatat despre ea ca e un om bun, ca ajutand pe altul iti faci tie un bine nemasurat. A mai fost odata o situatie cu un alt coleg care-si sparsese capul in pauza si impreuna cu invatatoarea i-au dat primul ajutor pana a fost dus la spital. Din pacate, in timp, nu a pastrat acele calitati de asistenta inimoasa, fiindca a capatat o sensibilitate la tot ce inseamna durerea si suferinta semenilor si  nu prea mai e de mare folos inI situatii de acestea, si foarte repede a inteles ca nu ar fi un bun medic, dar nici nu si-a dorit asta, sau poate tocmai de aceea. Ca o fi avut si ea ca toate fetitele momente cand credea sa i-ar place sa fie medic, dar i-a trecut.

Asa a fost povestea cu baiatul cu degetele subtiri si reci, nu stiu ce s-a ales de el, si sper din tot sufletul ca oricunde ar fi acum, ii e bine, dar eu, in mod sigur, m-am gandit intotdeauna cu drag la el, m-a ajutat sa invat ca e minunat sa fi bun si inimos. Si daca i-as pune acum “Multumesc Marcel” nu cred ca cineva ar fi deranjat, a fost un invatator bun pentru mine.

Pupici neveninosi dar inimosi