Feb. 9, 2018

La Borsec

Daca acum e moda ca familiile sa mearga in concedii in Dubai, Thailanda sau in alte locuri exotice sau mai putin, pe vremea copilariei lui Puc era foarte obisnuit sa mergi la Borsec. Odata ca nu aveai cum sa pleci din tara in excursie si atunci tara ramanea singura optiune, si pe de alta parte turismul era destul de prosper atunci. Asa ca familia lui Puc mergea destul de des la Borsec, sau in alte locuri, dupa cum vom vedea mai incolo. Borsecul era o optiune destul de comoda, era aproape si rezonabil ca si costuri, oricum pe Puc aceste aspecte n-o prea interesau la acea vreme. Erau niste vacante extraordinar de simple, naturale si curate. De ce credeti ca am ales aceste cuvinte sa le caracterizez? Pai hai sa va lamuresc. Simple – cazarea era de obicei la casute sau cabane , simplu si fara pretentii. Naturale – normal tot ce consumau era mancarea facuta de Parinti si de multe ori era pregatita in natura. Curat – asta era datorat probabil si zonei, Ardealul fiind ingrijit si curat in acele timpuri, cum este si acum dar poate nu atat de mult cat ar merita.

Tin minte o excursiedin aceasta la Borsec fiindca mi-a lasat o amintire ce o port mereu in  suflet. Era vara, dar stiti si voi cum e vara la munte, mereu ploua, roua multa, dar aerul avea un miros si o claritate ca te sageta in plamani. Stateam la casute si pentru Puc era paradisul, acele casute simpatice cu paturile de o parte si alta, cu o masa mica in mijloc la geam, si binenteles cu un mic tarnat, care dintotdeauna a fost slabiciunea lui Puc, fiindca asa era si casa Bunicilor din partea Mamei si toata viata ei a iubit casele cu tarnat.

Era o vreme destul de suparata dar in tabara plutea un aer optimist de vacanta si delicios de legume inabusite,  fiindca Mama lui Puc facea ghiveci, adica o mancare de legume foarte simpla si delicioasa. Avea o mica lampa de gaz pe care cu multa indemanare incropea orice fel de mancare era la moda in vremea aceea, de la acest ghiveci inmiresmat, la o tocanita de cartofi cu bucatele de carnat, sau o mancare delicioasa de mazare. Simplu, natural si curat. Se pare ca viata de atunci era caracterizata pe toate planurile de aceste calitati.

Si, revenind la ghiveci, chiar daca Puc se juca cu ceilalti copii cu care faceau concediu, v-am zis, parintii ei aveau o gasca faina de prieteni cu care bateau tara-n lung si lat, emana mancarea aia un miros in aerul umed de munte, ca i s-a imprimat undeva in creier  si gustul acela de mancare nu are egal. Mama lui Puc era o gospodina simpla si ea, dar avea o rabdare colosala la gatit, si era clar nevoie de asa ceva cand gateai pe mese mici de camping, cu ustensile mai mult sau mai putin potrivite, si la un foc suficient de mic sa iti provoace rabdarea. Si cu toate astea Mama taia in cubulete minuscule legumele, le calea incet pe fiecare separat sa-si pastreze aroma si apoi le reunea pe toate intr-o mancare pe cat de simpla, pe atat de delicioasa. Nu stiu daca voua va place ghiveciul, dar eu n-am mai mancat niciodata un ghiveci atat de aromat ca acela, chiar daca Mama facea si acasa felul acela de mancare, dar lipsea aerul acela curat de munte, plind de aburi ploii din noaptea  de dinainte, de mirosul brazilor, totul avea acolo o mireasma ce combinata cu aromele legumelor o facea unica. De altfel orice mancare gatita afara, dar nu in curtea din orasul poluat, ci in mijlocul naturii are alt gust si aroma. Ca doar nu de prosti tiganii nomazi gatesc afara, si mananca cu placere si pofta, mie mi se pare ca acel gen de macare  e raiul culinar. Sau daca ma gandesc ca, odata, cand Puc era studenta, au mers la munte cu colegi de scoala, au cules galbiori din padure, au facut tocanita si ciuperci cu maioneza, iar lingura cu care amestecau maioneza era un lemn luat din padure si cioplit putin cat sa devina o unealta folositoare. Atunci aveau acces si la o mica bucatarie unde au fiert ciupercile, dar asta nu a afectat cu nimic farmecul acelei mancari.

Tin minte ca la Borsec, cand au mancat acel ghiveci, Puc era inca la gimnaziu, ca era imbracata simplu, cu un trening normal si, evident, avea o vesta tricotata de Mama, care s-o apere de frig. Nu era la moda sa fii la moda J, hainele aveau stric rolul functional, da,  erau curate si pe cat se putea de frumoase, dar nu era prea mare incarcatura de asteptari la cum ar trebui sa fie, cum sunt imbracati alti copii. Tineau de frig sau de ploaie , erau curate si asta le facea perfecte. Simplu, natural si curat. Asa era viata la Borsec. Minunata. Are un loc special in inima mea si nici cand Puc a fost mare nu a incetat sa-i produca aminitiri de tot felul, una care imi vine acum in minte e destul de diferita, cand in prima tabara de atletism la care a participat prin clasa a 6-a a facut si primul ei herpes, ca deh, era destul de sensibila la mancare si tocanita de cartofi usor afumata ce au primit-o la cantina nu era tocmai cum o facea Mama ei. Dar a supravietuit cu bine si acelei intamplari. Iar alta e si mai interesanta cu o poveste care a inceput acolo si continua pana in zilele noastre si, pare ca are mari sanse sa ramana in istorie ca in orice poveste respectabila cam asa: si au trait fericiti pana la adanci batranti J.

Nu stiu cum e in Dubai sau in alte locuri exotice, poate vreoadata o sa ajung,  daca o sa-mi doresc, dar banuiesc ca si acolo poti aduna gramada de amintiri frumoase, doar sa fi deschis spre tot ce poate lasa urme sanatoase in inima si sufletul tau, dar  cu siguranta n-as schimba amitirile de la Borsec sau Valea Draganului, sau Valea Ierii, sau de la Saturn, Mamaia sau din Borsa, de peste tot unde am umblat cu Parintii si prietenii lor minunati si ai mei. Fiindca au fost si au ramas in mintea mea exact asa: simple, natura si curate.

Pupici neveninosi cu miros de brad plouat