Feb. 6, 2018

Day dreaming

E foarte interesant cand ceva, aparent marunt, te da peste cap. Cum ar fi niste alune care te pun jos, un KO in putine secunde. Si dupa o seara si o noapte mai delicata, a doua zi esti parca resetat. Totul incepe sa se miste cu alta viteza, capata alt ritm. Sau poate e doar inteligenta corpului atunci cand tragi prea mult de el si alunele sunt doar cireasa de pe tort. Dar dupa ce trece faza mai neplacuta urmeaza o stare de vid, sau cel putin asa simt eu. Si te bucuri de o zi parca scoasa din joc. Are farmecul ei. Cand Puc era  pioniera in vacante erau chemati la scoala la pregatiri pentru defilarea de 23 August. Erai ghinionist daca in perioada respectiva erai acasa fiindca nu aveai cum sa scapi. Dar nu era ceva chiar atat de grav, fiindca pana la urma erai cu alti copii, marsaluiati pe strada sau pe stadion unde se faceau diverse exercitii. Intr-un an adunarea copiilor s-a facut la Casa Pionierilor sau Palatul Copiilor cu se numeste azi, unde eram toti copii imbracati in costume de pionier si ni se dadeau ceva pusti cu care trebuia sa defilam. Nu ma pricep la arme si habar n-am ce fel de pusti erau, oricum nu erau mari, dar un idiot de copil s-a gandit el ca n-ar strica sa faca pe banditul si a pus o pietricica in arma si a tras, evident in piciorul lui Puc. Distractie mare va dati seama.  O mica rana la tibie, nu ceva grav, dar cat sa ramana un mic semn, drept amintire, si evident nu se mai punea problema sa participe la mars cu piciorul ranit. Asa ca, ia sa vad daca va puteti imagina ce au facut distinsele cadre didactice ce coordonau activitatea. Au inchis-o pe Puc in Casa Pionierilor paana se termina defilarea ca n-o puteau lasa sa mearga singura pe strazi, si ei impreuna cu copii au plecat la manifestatie. Palatul respectiv era o cladire cu multe incaperi si pentru scurt timp a devenit Palatul lui Puc. Nu va gabditi ca a fost distrusa, dimpotriva a pornnit sa exploreze, si sa se simta ca o printesa ce a fost inchisa in castelul lui barba Albastra. Si ca totul sa fie ca la carte, intr-un din incaperi a descoperit un pian, si sa vezi atunci concert, Mozart era copil mic, pe laga Puc, care n-avea absolut nici o treaba cu pianul, in afara de cateva acorduri din Marsul Magarilor ce o invatase o vecina ce avea acasa pianinam si care canta foarte frumos.

La fel ca atunci, cand Puc evadeaza cumva din cotidian, indiferent de motiv, se deschide un univers paralel  in care ea face regia unui spectacol unic, vazut doar de ea. Azi n-a explorat nici un castel, nici nu a cantat la pian, o vreme n-a facut chiar nimic, ceea ce pare chiar greu pentru  ea, dar ii mai iese din cand in cand. Iar  apoi s-a relaxat citind si facand o bratara frumoasa. Se pare ca ia iesit din nou, sa transforme o zi ratata in ceva bun pana la urma. Si acum e in forma sa o ia de la capat cu munca incepand de maine 🤪.

 Pupici neveninosi regulamentari ca o adevarata fosta comandanta de unitate