Feb. 4, 2018

25

Cand eram prin clasa a 10-a sau a 11-a, nu mai tin minte exact am cunoscut o doamna ce tocmai implinea 25 de ani. Era maritata si avea si un copil cred deja, ceea ce  nu era ceva neobisnuit in acea vreme, adica sa fie atat de tanara, casatorita si sa aiba copil. Toate bune si frumoase, dar, ce m-a lovit ca o ghiulea a fost faptul ca era foarte, foarte trista ca e batrana, ca de-acum viata ei s-a dus. Nu puteam intelege, eu avand atunci probabil 16 ani, de ce se plange, era super marcata de acea aniversare. Ma gandeam oare in 10 ani cumva totul se va fi scris deja ??  Mi-am propus sa fiu atenta cand voi implini 25 de ani cum ma voi simti. Nici o treaba n-am avut, clar. Mai mult  il aveam deja pe Baiat, care avea  3 ani, si nu ma apasa nimic din tot ce o facea pe doamna aceea sa se planga ca e batrana. Cum de altfel nici la 50 de ani n-am simtit nici pe departe ceva din ceea ce  doamna respectiva considera o mare tragedie. Acum recunosc, la cei 16 ani ai mei o vedeam destul de batrana si eu pe doamna de 25 de ani, dar cu toate astea nu intelegeam tristetea. Ok, si daca esti batran, la ce bun sa fi trist?? S-a potrivit sa ma revad din cand in cand cu doamna respectiva  si mereu avea cate un motiv sa se planga, intodeauna era ceva ce nu era la nivelul asteptarilor ei. Acum i-as spune sa se priveasca mai des in oglinda si sa caute acolo sa gaseasca ce o nemultumeste , fiindca am o mica banuiala unde putea fi problema, e ca in bancul ala cu blonda ce ii arata doctorului cu degetul ca o doare si aici, si aici, si peste tot, si ea avea degetul rupt. Dar unora le place…sa se planga si, toti din jurul lor, le fac viata grea doar asa, for fun.

E drept ca si eu sunt cumva la polul opus, nu prea iau nimic in tragic si trec pe langa mine multe lucruri sau situatii si nu le vad, nu degeaba sunt mioapa, dar macar in lumea mea e bine si frumos. As putea sa ma plang totusi ca trece timpul mult prea repede, dar nu stiu cui, asa ca mai bine ma abtin. Ma gandeam azi ca simt asta, ca trece timpul prea repede, fiindca mereu fac ce-mi place, avand o gramada de pasiuni, abia ma impart intre ele, si cum ar fi sa fac ceva ce nu-mi place?? Oare ar trece timpul mai incet?? WildAm o banuiala …ca nu m-ar tine mult sa fac ceva ce nu-mi place.

Cam atat pe azi ca m-a pus…pasiunea..sa incep azi o carte si ma cam chema s-o lecturez…si e greu sa-i tin piept.

Pupici neveninosi si tineri