Feb. 2, 2018

Bunatati de cacao

Azi parca am un borcan de ceata in cap ca nu-mi vine nici o idee. O fi obosit si creierul ca de dimineata am stat cateva ore bune la calculator, sa muncesc, nu sa ma plimb mouse-ul pe postari 😋.

Ieri va povesteam de frumoasa tanti Nela si de unghiile ei minunate si va spuneam ca mai erau si alte prietene ale Mamei care, fara sa stie, mi-au influentat anumite alegeri. O alta doamna draga mie era tanti Dori, eram si vecini asa incat o stiam destul de bine si nu doar din excursii, fiindca parintii mereu mergeau la ei acasa sau venea ea cu sotul ei la noi sa joace remy. Practic blocurile noastre erau despartite doar de un parc. Tanti Dori avea sange de sasoaica si de la ea m-am pricopsit cu niste retete delicioase de prajituri pe care am invatat sa le fac din clasa a 7-a si le-am facut ani de zile, aceleasi 3 feluri, fiindca se combinau cumva, la unele foloseam albusele iar la altele galbenusele si la vremea aceea era important sa iti organizezi bine materia prima. Baiatul lui Puc era mare fan al acestor prajituri, ma rog, nu prea avea de ales, ca altele nu facea, pana in zilele noastre face tot de alea. Pe langa retete de prajituri deliciaose tanti Dori mai avea si niste ochi foarte frumoasi albastrii, si era o vreme cand avea o culoare nemaipomenit de frumoasa la par, un castaniu cald, si avand si un par bogat, arata foarte dragut. Din pacate, mult prea devreme, sotul ei a murit si tanti Dori a incetat sa se mai vopseasca, dar si sa rada. A fost o mare tragedie care ne-a luat pe toti pe nepragtite total. Imi era tare drag si sotul lui tanti Dori, era un om vesel si simpatic, si tare o mai iubea pe Puc. Odata a fost plecat in Cehoslovacia, cum era pe vremea aceea, in delegatie pe cateva luni. Si i-a adus lui Puc o pereche de pantofi de sport din panza albi cu rosu si albastru, n-avea nimeni in cartier asa ceva. E drept ca ii erau cu un numar  mai mari, dar i-a purtat cu drag pana au ajuns sa faca franjuri. De altfel treaba asta cu pantofii nu era ceva nou pentru Puc, ca avea piciorul mic de mica 🤪 si toata lumea supraevalua masura la care va ajunge piciorul ei cand va fi…mare. Asa si Tata cand i-a cumparat o pereche de patine masura 37, prin clasa a 5-a, ca asa era atunci, nu cumparai toata ziua patine, si te gandeai sa-i fie bune si peste 2-3 ani Stati linistiti, mi-s mari si azi, ca piciorul lui Puc, ca al unei gheise, s-a incapatanat sa se opreasca din crestere undeva intre masura 35 si 36, si mai ales pe vremea tineretii era o distractie sa-si gaseasca pantofi pe masura ei. Deci cu papucii de la nenea Vasile, asa-l chema pe sotul domnei Dori, am umblat mult si bine si mi-au fost tare dragi. In plus mi-a adus un pachet de napolitane, nu foarte mic sa ne fie clar, si erau atat de bune ca in viata ei Puc n-a mai mancat asa napolitane bune. Evident de cacao. La ducluiri era foarte clar, napolitanele trebuiau sa fie de cacao (cele Carmen din comert, erau preferatele ei), inghetata simpla si tot de cacao, normal, ciocolata sa fie simpla, sau max cu alune intregi, si plus, va amintiti de lokum (rahat)…si el daca era de cacao era numai potrivit, dar acolo accepta si aromele obisnuite de lamaie, portocale, fistic si mai ales trandafiri. Gusturi simple, de o viitoare doamna rafinata, mofturoasa ca o pisica. Asa cu napolitanele alea, belea de bune. Ani de zile am cautat sa regasesc acel gust. Kanci. Chiar si acum mai fac cate o incercare si mereu sunt dezamagita, fiindca acum napolitanele sunt foarte foarte dulci, si nu-i plac lui Puc (nici nu e de mirare la cate stafide a mancat, pe viata asta nu mai are cota la nevoie de dulce), alea cehesti nu erau asa dulci, dar erau atat de fine ca si acum isi aminteste cum se topeau in gura. Sper ca nenea Vasile sa fi ajuns in raiul napolitanelor ca nu am uitat toata viata cadoul lui. Si mai tin minte ca atunci cand a venit la noi cu cadourile aveam un capot rosu foarte frumos, adus de Tata din Germania (fata de secretar de partid, ce sa-i faci, viata grea) si cred ca o avantaja pe Puc, fiindca nenea Vasile i-a spus: numai in rosu sa te imbraci, ca tare bine iti vine. Nu prea l-am ascultat, dar a observat Puc uneori ca un pantof rosu sau rochia rosie i-a adus mereu succes.

Dar n-am terminat sa va spun ce mi-a mai transmis, indirect si fara sa stie ce impact va avea asupra lui Puc, tanti Dori. Pai, in primul rnad, v-am zis era o gospodina serioasa si responsabila. Facea goblen si avea o rabdare de mic chinez. Avea si multe carti si o casa foarte ingrijita. Ce sa ma mai ascund, era un bun model pentru Puc, ceea ce a si facut, l-a urmat. Multumesc asadar pentru educatia prin puterea exemplului. Genul asta de educatie este nepretuit, fiindca nu vine fortat, pur si simplu creierul de copil inregistreaza niste lucruri si apoi adultul nu face decat sa le repede. E clar ca e foarte important mediu in care cresti, si asta e deja dovedit ca ne influenteaza mai mult mediul in care crestem ca si copii decat genele, si ca sa va lamuriti va recomand cartea “Biologia credintei”de Bruce Lipton, ala e om de stiinta si va convinge rapid.

Iaca m-am scos si pe ziua de azi…de fapt atatea aminitiri am ca pana la urma nici nu e sigur ca-mi ajung cele 365de zile de anul acesta 🙂

Pupici neveninosi si doua patratele de napolitane …de cacao evident