Feb. 1, 2018

Alba-ca-Zapada

Cred cu tarie in puterea gandului si mai ales in intentiile setate in copilarie. Daca am fi invatati foarte devreme cat e de important sa ne alegem modele, sa ne setam intentii de viata, probabil ca viata noastra ar fi implinita pe mai multe planuri. Pentru mine,  cel putin, asa a fost in cateva situatii, dar am constientizat  abia mult mai tarziu ca visele mele din copilarie s-au implinit, pe rand, toate. Bine, mai putin ala cu ziua invizibila, dar inca nu e traziu sa se intample nici acum.

Asa deci. Cand era Puc mititica, parintii aveau o gramada de prieteni de familie, toti cam de aceeasi varsta, toti avand si ei copii la randul lor. Si ce mai concedii si chefuri trageau. De poveste. Intre doamnele prietene cu Mama, era una din ele atat de frumoasa ca in capul lui Puc era cumva exemplificarea vie a Albei-ca-Zapada, dar ajunsa la varsta maturitatii. Sa ne intelegem, si Mama lui Puc era frumoasa, dar era altfel, era mai degraba o Ileana Cosanzeana, fiindca avea ochii albastrii minunati si parul blond. Dar prietena mamei era altceva. Si mai era si secretara, adica avea o meserie care pe vremea aceea vorbea de o femeie frumoasa si ingrijita. O chema tanti Nela. O iubeam nespus, de altfel fiecare din prietenele Mamei aveau in ochii lui Puc o anumita calitate speciala, dar acum vorbim de Nela, le luam pe rand. Si tanti Nela avea parul negru ca abanosul, ochisori vii si veseli, negrii si ei, un ten ca zapada si evident folosea ruj de buze rosu. Ca doar nu degeaba se gandea Puc la frumoasa din poveste. Si ce mai avea minunat tanti Nela erau mainile si unghiile lacuite intotdeauna cu rosu. Era fascinata de unghiile acelea, si Puc si-a zis in mintea ei: daca nu o sa am maini si unghii frumoase ca ale Nelei, mi le tai. Sec si hotarat. Norocul ei ca si genele o calificau la maini frumoase, fiindca Tata lui Puc are si acum niste maini frumoase si deosebite, asa incat spre norocul ei, a ramas cu degetele intregi fiindca altfel era mai greu sa scrie acum blogul. Dorinta asta era ceva extrem de concret pentru Puc. De la liceu deja umbla la manichiura si avea grija de unghiile ei, si rar a avut perioade cand mainile ei nu erau foarte ingrijite, in plus si meseria o facea sa fie constienta de importanta acestui lucru, ca vorba ei, cum sa tastezi pe calculator in fata clientilor cu unghii de aprozareasa?? Cu parere de rau, chiar daca apreciez si respect aporzaresele nu pot sa nu recunosc ca multe din ele aveau oja dusa pe jumatate mereu. Dar nici cu doamnele de la firmele de curatenie nu mi-e rusine. Am avut o data o experienta cu o echipa de doamne care faceau curatenie la un spatiu, si dupa ce au terminat treaba o parte din oja rosie a doamenlor a ramas pe rama alba a geamurilor. Cred ca orice fata a patit asta cel putin o data in viata cand folosea oja normala si dadea cu unghia pe o suprafata de plastic, mai ales alba, care pastreaza pentru posteriate niste semne ciudate, care, probabil, peste 100 de ani, cercetatorii vremii vor considera ca sunt niste semne speciale si-si vor sparge capul sa descifreze codul acelor semne Wink.

Bine, iar am luat-o pe aratura. Dar ca idee, sunt bucuroasa si recunoscatoare ca dorinta mi s-a implinit, nu ma plang de mainile sau unghiile mele, si sunt o consumatoare de tot ce inseamna moda in materie de unghii, cu anumite limite, din fericire, mai ales dictate de faptul ca trebuie sa am capacitatea de a tasta cu viteza, ceea ce ma fereste de unele …excese. Si Puc este fericita ca in viata ei a exxistat tanti Puc si-i multumeste pentru ca a inspirat-o.

Alt vis al ei era legat de glezne, printr-a 7-a desena Puc a noastra numai sandale cu glezne perfecte, era obsesia ei. Si facea o gramada de modele si forme. Zis si facut, bifam si glezna.

Acum sa nu credeti ca era atat de superficiala incat sa se gandeasca numai la aspectul fizic (desi nu era rau sa fi cugetat mai mult si pe o talie de viespe, mai ales ca aici nu o ajuta deloc mostenirea genetica, dar asta e, acu’ e cam tarziu sa mai viseze, sau poate nu), dimpotriva, un alt vis la care cugeta mereu Puc erau cartile. Dom’le cand intalnea adulti care povesteau de carti, de autori, sau mai dadeau si citate, Puc a noastra era data pe spate. Sau cand vedea o biblioteca frumoasa si impresionanta. Si i se parea ca e ceva foarte greu de atins. Si asta crede si acum, dar totusi, sunt momente in care se trezeste ca vorbeste de carti, ca stie multi autori si titluri de carti, si chiar unele citate. Asta e ceva ce-mi place tare mult la ea, si uneori si oamenii din jurul ei ii spun admirativ: cate carti ai citit!!! Inca un vis implinit, dar aici visul e deschis, nu se va termina decat cu ultimul rand citit, dintr-o ultima carte Confused.

Si-a mai dorit Puc si cum sa fie baiatul ei, se uita la Tatal baiatului lui Puc si se gandea: as vrea sa aiba ochii lui, as vrea sa aiba…..si uite-as asa cand a aparut Baiatul in viata ei, si era mic si frumos, lumea zicea: paaai, la copilul asta e o problema cine e Mama, ca Tata e cert cine e, ca sunt identici. Fie vorba intre noi, inclusiv cand sufla adanc o fac in acelasi fel J, ca de asemanarea fizica nici nu mai are sens sa vorbim.

Si-a dorit toata viata sa aiba o terasa frate, unde sa fie in natura si totusi sa simta si confortul vietii de oraseanca get-beget, asta e, n-o putem schimba, e cam delicata si-i place mai mult asfaltul, si are acum o terasa ca si ea ar putea fi invidioasa pe ea. Se poate asa ceva??? Wild

Si uite cum, doar visand cu multa credinta la ceva, viata lui Puc a devenit exact asa cum si-a dorit-o in foarte multe detalii, mici poate, dar importante. Si sigur daca ma mai gandesc o sa gasesc cateva task-uri atinse. E un exercitiu fain fiindca te aduce intr-o stare de recunstinta pentru ceea ce ai.

Ca sa v-o zic pe aia dreapta, mie imi place de Puc, tare. Cool.

Pupici neveninosi dar visatori!