Jan. 21, 2018

Costabella si Vernel

Cum va spuneam zilele trecute am recitit o carte de povesti din copilarie, care mi-a fost tare draga, are 7 legende si in plus si niste desene ce pot fi colorate la fiecare dintre povesti. Asa ca azi m-am inspirat in alegerea subiectului din povestea: “Valul de mireasa al Costabellei”- Legenda Marmoladei .

Marmolada este unul din varfurile Dolomitilor, cel mai semet dupa cum spune povestea si Wiki. Pe scurt povestea este cam asa: Costabella era o printesa ce  traia intr-un castel construit pe acest pisc, Marmolada. Ea tot astepta sa gaseasca un sot, dar toti printii si cavalerii ce urcau la ea erau refuzati pe motiv ca era ba nu destul de bogati, ba nu destul de puternici (aici ma gandesc ca ea o fi fost vreo rupta din soare). Pana intr-o zi cand vede trecand pe langa zidurile castelului un tanar de o rara frumusete ( mi l-am imaginat blond, de aceea e asa colorat, pare mai degraba un inger, deci, fara sex, deci..degeaba ) si gata, i se pune pata, si se pune pe asteptat&privit la greu in fiecare zi, dar stiti vorba mea, printul kanci sa mai apara. Si cand ti-e lumea mai draga apare Regele Gerului care o cere de nevasta, pe care Costabella nu-l cunostea si crede ca e cavarelul ei necunoscut, se fardeaza ea bine si se imbraca sexy si, surpriza, nu e printul ei, dar acu’ pe unde sa se mai ascunda, si totusi ii cere un ragaz de o luna sa se mai gandeasca. Ca si acum, timpul trecea si atunci cam repede si cand iar a venit Regele dupa raspuns i-a spus sa-i aduca un fir din care sa-si teasa valul de mireasa, care sa fie atat de stralucitor incat valul sa straluceasca “in bataia soarelui si a lunii si sa intunece orice alta lumina”. Zis si facut Regle zice ca are firul, se pare ca era din genul “eu am de toate” asa ca nu mai are scapare, si ii spune ca se va intoarce cand valul va fi gata. Se pune fata noastra pe tesut si tese azi, si tese maine, si tot asa zi de zi, an de an. Intre timp apare si Vernel cel frumos, dar deja era promisa si-i face vant ca a venit prea tarziu. Si ca s-o scurtez ca nu sa va spun povestea era intentia, Vernel tot asteapta pana moare de suparare si batranete, si cand i se aduce la cunostinta Costabellei despre aceasta intamplare nici macar nu-si mai aminteste de el, ramolita treaba. Si cand in final termina firul si valul era asa de lung ca inconjura tot palatul si muntele apare Regele Gerului si-si duce mireasa cu inima inghetata de acum la el la palat, sa se spele cu ea pe cap,ce sa-i mai faca acum?? Cam triste legendele acestea ale Dolomitilor, nici una cu happy-end, inca nu era moda, dar totusi realiste.

De fapt foarte multi dintre noi o avem pe Costabella in sange. Ne proptim noi cate o dorinta in cap si apoi sa vedem cine o mai schimba, nimic nu mai e bun daca nu corespunde dorintei noastre. Si, la fel ca in poveste, cand ne blocam intr-o idee, de la o vreme ideea devine ceva abstract, parca uitam de fapt ce ne doream initial, ne schimbam atentia, ca intr-un final sa nu ne mai bucure nimic, viata trece, anii se aduna si ne uitam cu jind la ceilalti, care parca sunt mai norocosi decat noi mereu si ei obtin tot ce isi doresc. Dar atentie, uneori doar ni se pare ca altii obtin usor ceea ce vor, poate pur si simplu ei aleg sa se bucure de tot ce le ofera viata si in loc sa tot astepte ceva, saluta ceea ce vine spre ei, spunand:  daca mi-s fi dorit ceva , ar fi fost fix asta. E un rationament pe dos, dar nu aduni saci de frustrari cu el. Pur si simplu inveti sa te bucuri de ceea ce ai sau primesti de la viata, considerand ca ti s-au implinit dorintele.

Am intalnit o data o fata foart, foarte frumoasa, nu ca si Costabella a noastra cu inima inghetata, o fata tare blanda si frumoasa. Si era trista si cam nefericita, si iti venea, in mod firesc, sa te intrebi, ce mama zmeului o avea fata asta frumoasa de nu e fericita. Pai sa vezi comedie. Era unicul copil al mamei sale, care divortase de ceva vreme de tatal fetei. Un scanariu destul de intalnit, o sarcina neasteptata care ii face pe tinerii parinti sa alega casatoria si sa pasterze copilul si apoi urmeaza o lunga poveste de frustrari si nemultumiri, care dupa divortul parintilor, se muta in directia fetei, adica mama ii aminteste mereu ce viata nasoala a avut ea din cauza ca a pastrat copilul. Bine ca nu am intalnit-o pe mama, ca nu m-as fi rabdat sa nu-i spun vreo doua, dar fata mi-a intrat la suflet cat de necajita era ea, ca nu e acceptata de mama ei, ca e o povara si alte alea. Si i-am spus sa faca un singur lucru: sa mearga la mama ei, sa o priveasca in ochi, si s-o intrebe: daca ar fi fost sa aleaga ea  cu cine sa se casatoreasca fara presiunea unei sarcini, cand sa faca copil, nu si-ar fi dorit ca acel copil sa fie exact ca ea?? Va repet era o fata frumoasa, blanda si ranita ca o caprioara, nu parea deloc o fitoasa sau o nesimtita, ca daca ar fi fost nu ar fi fost interesata sa alfe ce nu-i bine cu ea de are asa o viata. Mi-a si parut rau de ce i-am zis fiindca instant fata a inceput sa planga, si probabil, a realizat, sper, ca nu are ea  nici o vina si ca toate acuzele din partea mamei erau de fapt reprosuri pe care si le aducea ei insesi. Ce mama de bataie ar fi meritat de fiecare data cand si-a terorizat copilul cu ceva de care ea singura era responsabila. Si ca acea mama cate nu sunt, cate nu s-au sacrificat ca sa-si creasca copii, cu reprosuri si nemultumiri. Una nu zice, a dracului treaba, ba mi-am tras-o ca tuta si am comis-o, cum sa dau vina pe copilul care e un rezultat al actiunilor mele, nu o cauza.

Acum daca va intrebati ce legatura e intre poveste si legenda, pai sa va explic. Aia din legenda astepta pe minunatul print, fara sa vada ca are de fapt o gramada de petitori, ba mai mult cand apare chiar Vernel nu e in stare sa aleaga ceea ce de fapt ea isi dorea. Si in povestea fetei frumoase, mama ei nu putea sa treaca de alegerea ei, de ceea ce pana la urma si-a asumat cand a ales sa aduca pe lume acel copil, cand putea sa se bucure ca a avut sansa sa nasca un copil sanatos, si sa invete sa gandeasca ca dorinta ei exact aceea ar fi fost, sa aiba un copil fix asa. Si-a colorat in maro toata viata, sa zic asa, la modul elegant, si-a runiat si relatia, cu siguranta ajutata si de tatal prins intr-o casnicie in care in fiecare moment i se arata cartonasul rosu, si daca bine imi amintesc acum, s-a mai si imbolnavit, asa ca sa fie treaba treaba. Pai nu-i pacat??

Bai..hai sa invatam sa privim in jurul nostru, la viata noastra, la ce-I frumos, la ce-I bun, si chiar si la ce nu ne place, ca nu se poate sa nu fie nimic bun in orice lucru cat de rau ar fi el.

Pupici nevninosi si atat azi..ca mi-e nacaz de suferinta unora nevinovati