Jan. 13, 2018

Long summer days..

Puc s-a transformat in Piscotel intr-un moment memorabil, cand a fost facuta utecista in clasa a 8-a. Responsabili cu trecerea pionierilor in clasa utecistilor erau 2 baieti simpatici de la un liceu, habar nu mai am in ce a constat toata actiunea, dar stiu ca dupa aceasta zi s-a lipit de mine numele Piscotel. Se poate ca eram o dulceata sau aveam culoare piscoturilor, nu mi-am dat niciodata seama , dar numele mi-a placut si il scriam peste tot  si nu a durat prea mult pana am fost acceptata cu acest nume, si, ca urmare, in liceu am avut aceasta porecla, si m-a urmat si la facultate, unii din fostii colegi spunandu-mi si acum asa. Intre timp am devenit eu insami un piscot pufos 🤪. Ce sa-i faci, asta e cu puterea poreclelor, nu putea sa-mi zica si baiatul ala Sticsulet, ca atunci eram ca la fel de grasa ca un stics.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc azi, dar trebuia sa v-o prezint si pe Piscotel fiindca ea va fi personajul zilei. Mai am cateva povesti memorabile cu Puc, dar le las pentru zile mai lipsite de inspiratie.

De ceva vreme, de cand cu democratia si toata schimbarea din orasul meu ma apuca asa, cateodata, o nostalgie la amintirea orasului meu din vremea liceului, aia da viata de ardelean tihnit, desi nu ma regaseam deloc in atitudinea molcoma si cuminte a unei adevarate ardelence, eram ca o furtuna de vara, dar imi placea orasul meu linistit si conservator, si mai ales piata unde Mama avea serviciul. Cunosteam fiecare cotlon, fiecare spatiu, magazin,toti  oamenii de acolo, ca pe vremea aia totul parea inghetat, acelesi magazine, aceeasi oameni, totul parea sub vraja din Frumoasa din padurea adormita, atata tot ca oamenii miscau, dar aveau o viata cam de adormiti din pacate. Vara, cand eram in vacanta, mergeam des la magazinul de carne preambalata unde Mama lucra in regim de o zi si o zi. Deci stateam acolo  cat era de lung e o zi de vara si eram ca intr-o vacanta de explorator, nimic nu-mi scapa. Iubeam strada aia fiindca era cumva strada mea, o supusesem cu personalitatea mea, cu veselia si vorbaria mea, si nu avea multe secrete. Si pentru ca nu e un dialog, in care sa va intreb daca vreti,  o sa va povestesc ce magazine erau pe strada respectiva, adica pe partea stanga a Pietei Mihai Viteazul, cum stai cu fata la statuia domnitorului. Am in minte fiecare magazin impreuna cu toate personajele de acolo, nu neaparat ca figuri fiindca din pacate pe multi i-am uitat, dar sunte cateva personaje ce le tin minte dupa fata si nume.

Pe colt cu podul ce ducea spre gara era un Gostat, mare si gol mai deseori, intr-o cladire superba ce avea inca 3 surori pe fiecare colt a podului peste Somes, niste palate nu foarte mari, dar bijuterii arhitectonice, cu o istorie foarte frumoasa pe care am auzit-o de curand la tv, dar va trebui sa ma mai documentez daca vreti sa va dezvolt subiectul.  Pot sa va spun doar ca acesta se  numea pe vremuri  Palatul Babos, si a  fost construit la inceputul anilor 1890, iar numele i-a fost dat de primul proprietar, Babos Sandor. Pana in 1944, la etajul doi al palatului functiona o breasla artistica ardeleana, iar la parter existau magazine.Acest magazin nu era pe lista mea de preferinte, fiindca era mare, avea vreo 3 sali, una cu lactate, una cu legume…si inca cu ceva cred, probabil mezeluri, nu prea aveam relatii cu doamnele de acolo si rareori intram in el, doar cand ma trimitea Mama sa duc sau sa aduc ceva, va dati seama ca in zona aceea era o adevarata piata pe baza de troc, carne contra legume, branza, etc. Cum mancarea in vremea aceea era ceva de mare valoare, meseria Mamei a facut ca in familia noastra sa nu lipseasca nimic, niciodata,  ceva de genul tigarilor din inchisoare, puteai avea acces la orice avand aceasta marfa buna de schimb. Asta e, trebuie sa recunosc ca am fost o norocoasa din punctul acesta de vedere si n-am avut, asa cum v-am mai spus nici un fel de lipsuri. Poate imi lipsea o Mama mai ohihnita si mai vesela, dar intotdeauna este un pret pentru ceea ce primesti, si Mama saracuta de ea l-a platit cu frigul indurat intr-un magazin de marfa congelata in care iarna nu exista nici o sursa de caldura in sensul ca un radioator sub tejgheaua imensa nu era deloc ceva ce se putea numi sursa de caldura, punea mana pe produsele congelate si statea multe ore in picioare cand avea marfa, si asta era un adevarat mister, nu prea se stia dinainte cand vine marfa, era o mare suprpriza a celor care organizau tot acest comert. Dar asa a fost, si nimic nu poate fi schimbat, ci doar pastrat in amintire, au fost multi oameni eroi in toate timpurile, care au dus mici batalii nestiute, din care toti au iesit invinsi de boli, probleme si nefericire.

Revenind la strada respectiva, dupa acest Gostat, urma un magazin Loto-Prono, inca un loc in care rar intram, spre deloc, la vremea aceea, ca si acum de altfel, nu am fost atrasa de jocul acela fiindca eram atat de patimasa, ca, decat sa pierd si sa ma supar,  mai bine nu jucam, adica sa fie clar cu cine stati de vorba, `nu-mi placea sa pierd nici macar la Piticot.

 Dar dupa Loto era o Florarie, ei aici alta viata, doamnele alea imi ciuguleau din mana. Cum intram eu in magazin ciripind ca o pasarica si mergeam in spate sa-mi aleg eu cele 5 garoafe galbene sau mov, sau ce-mi trebuia, ca doar eram fata doamnei Olimpia, si aveam toate usile deschise pe strada aceea. Si ma invarteam prin spatiul acela din spatele magazinului fara nici o retinere, nimeni nu ma considera o intrusa. Munceau femeile acelea din greu, si ce m-a frapat acolo au fost mainile acolor minunate florarese si cat de grea era acea meserie, aparent frumoasa, din spatele tejghelei,  doar produsul muncii lor era frumos, in timp ce in spate erau maini innegrite, zgariate, coroane grele de hamalit, si binenteles si acolo tot pachetul de cald/frig in functie de anotimp. Si chiar daca de fapt la nici un magazin nu exista marfa constant, erau putine magazine in tot orasul, si astfel era de lucru mai tot timpul. Femeile acelea stiau ce flori imi plac si intotdeauna aveam cele mai frumoase buchete de ziua mea, chiar daca pe vremea aia, in decembrie garoafa era o mare vedeta si cam singura, si pe care, culmea, o iubesc si acum, eu eram fericita sa primesc orice flori de la ele fiindca stiam ce le pregateau cu drag pentru mine. Ma bucuram cand trebuia sa merg prin usa din spate sa primesc cate un buchet de flori care trebuia pentru cine stie ce domn sau doamna, eram cum s-ar zice un fel de livrator de marfa de contrabanda.

Apoi venea magazinul Mamei, un dreptunghi impartit in 2, in prima parte erau pe partea stanga vitrinele si condelatoarele de unde se servea marfa la cantar, si in spate un fel de depozit cu niste congelatoare imense si un mic birou unde puteai sa stai pe un scaun la un birou. Si Mama calcula in cap totul cu o viteza ce, trebuie sa recunosc, n-am depasit-o nicioadata, e drept ca nici nu m-am antrenat. Dar facea parte din meseria ei sa calculeze rapid in minte pretul, sa cantareasca cu acele greutati cu diverse masuri si sa vorbeasca in maghiara cu clientii maghiari, o limba pe care o vorbea stict legata de meseria ei, acolo stia sa raspunda, nu prea am auzit-o in alta parte vorbind, era unul din atuurile meseriei se pare. Ma fermeca  tot in acel amgazin, stiam in fiecare coltisor ce este, ma uitam la Mama cum isi scria receptiile, avize, cum facea monetar si ducea banii seara la caseria din centru, era un sistem extrem de bine pus la punct si totul era contolat la banut si la gram. Si cine isi aminteste acele vremuri stie ca: nici o masa fara peste era un concept real, nu doar o lozinca. Drept pentru care la magazin se vindea si peste congelat, dar, spre fericirea mea se aducea si peste marinat, era in butoaie de plastic verzi, cum se folosesc acum la varza murata, in care erau sardine mici sau cine stie ce pesti marinati. Si, cand n-o vedea nimeni, Puc, iesea la suprafata, fiindca n-as zice ca domnisoara Piscotel, care era de acum la liceu sa faca asa ceva, desfacea capacul butoiului cu pesti marinati, lua tacticos cate unul de codita si, ca o pisica infometata il dadea pe gat plescaind cu pofta. Nu cred ca era o chestie prea ortodoxa ce facea, dar ati vazut deja ca Puc, in toata candoarea ei , avea si o latura de miniinfractoare, dar ce sa-i  faci, ii placea acel peste, si sper ca Mama nu avea probleme la inventar de la acei pestisori ingerati de micul dracusor, ca v-ati prins cred ca nu era oarsce ingeras Puc a noastra. Revenind la Piscotel , era tare mandra sa stea dupa tejghea si uneori sa serveasca si ea, o fascina munca respectiva,la modul de joaca in vacanta, era ceva interesant, dar nu-si facea planuri sa devina vanzatoare, totul era un joc,  dar simtea un soi de putere in fata oamenilor care veneau sa cumpere, un  mic dracusor si Piscotel asta, ce sa zic, auzi la ea putere, dominatie.

Dupa magazinul Mamei venea un magazin tare interesant, o plapumarie, unde era sefa doamana Kati. Nu cred ca multi dintre voi ati vazut asa ceva, era superinteresant, va zic eu. Normal ca si aici Piscotel a noastra avea pasaport de libera trecere. Erau doua incaperi, in prima, unde avea acces doar publicul erau materiale din care se confectionau plapumele si omul venea si alegea culoare, masura si modelul, si dupa ceva vreme isi putea duce acasa minunata plapuma. Am petrecut in acel magazin multe ore, ma fermeca. Deoarece nu prea statea la tara Piscotel, stiti, suferea de boala  “si mi-i du-ma acasa”, nu a avut ocazia sa vada la bunci cum se facea o plapuma, dar si-a completat acest gol in magazinul acela. Era un fel de razboi pe care se intindeau fetele plapumii si lana, pe rand in straturi, si din cele 4 colturi ale razboilui lucrau 4 femei care coseau modelul ce avea rol si estetic, dar mai ales sa prinda intre ele acele straturi de matase, tifon, lana si ce mai puneau. Pe masura ce inaintau cu cusutul materialul se rula, asftel la final fetele ajungeau fata in fata, de unde la inceput erau la 2m distanta sau cat era de lunga plapuma. Ma intriga acel razboi cu piesele lui de lemn, care se miscau, era foarte interesant, imi placea, binenteles si aici avem voie sa cos si eu din cand in cand, cred ca atunci cand doamna Kati nu era prin preajma si pe fete le cuceream mai usor, ca nu rezistau farmecului meu irezistibil si ma lasau sa-mi fac meteahna. Era si o tanara fata colo, draguta, o unguroaica pe care Mama o indragea in mod special, dar care la un moment dat, m-am prins eu ca s-a cam indragostit de unul din domnii care aduceau marfa la magazinul Mamei, dragut de altfel si insurat, si am vazut-o des pe Mama ridicand din spranceana cand tanara fata venea la magazinul ei sa se spele la chiuveta din depozit si pleca la intanire cu dragutul ilegal, ca doar nu era sa mearga transpirata fata, dar cumva totul era trecut sub tacere si nu se vorbea despre asa ceva, cel putin nu in fata lui Piscotel. Era o viata ca-n filemele italiene, toata lumea comunica cu toata lumea si nu rezista nici un secret prea mult totusi. Revenind la plapumarie, modelul era desenat pe desupra si angajatele acelea toata ziua impungeau,cand de sus in jos, cand de jos in sus, nu era deloc usor si cred ca si aici femeile respective sufereau de dureri de spate datorita pozitiei, dar parca aici iarna nu era asa frig, fiindca spatiul era mult mai mic si in plus nu era nimic rece acolo, dimpotriva, si mai aveau si mici resouri electrice cu care incalzeau, si avea efect, ceea ce la magazinul Mamei nu se intampla, spatiul fiind mare si micul resou abia reusea sa incalzeasca spatiul din imediata lui apropiere.

Aiaiai iar ma scris o gramada si n-am ajuns nici macar la jumatatea strazii, dar ma opresc azi aici fiindca urmeaza magazinul meu preferat, o cafenea ce se numea Aroma, un spatiu magic de unde am o gramada de amintiri minunate si am uitat sa va prezint 3 personaje ce bantuiau prin magazinul mamei , dar mai avem la zile….litere sa fie numai ca povesti sunt destule.

Pupici neveninosi exploratori