Jan. 12, 2018

Toy store

Azi am avut o zi mai libera, sau cel putin asa s-a potrivit, fiindca Universul si-a bagat codita si vreo 3 ore am  avut telefonul pus pe modul avion si asa s-a rezolvat problema de la sine, chiar ma miram ce liniste a fost 🤪. Si nici nu aveam chef sa vorbesc de fapt,  fiindca luna ianuarie de obicei e una aglomerata pentru mine si chiar daca au trecut doar 12 zile din acest an, dupa o vacanta lunga, ma resimt, dar Puc-Duracell e inca in forma.

Dupa postarile despre Puc mi-a cam mers gandul in vremurile acelea si, recunosc, ca m-a cuprins melancolia 🙂. Nu stiu cum sunteti voi, dar mie mi-a placut tare de acel copil visator care am fost. E parte din mine si totusi parca e altcineva exterior. Era tare vesel si bun, avea un suflet curat si chiar daca trecea cam cu ochii inchisi pe langa multe chestii si habar nu are de o gramada de lucruri care se intamplau chiar sub ochii ei in mintea ei viata era foarta palpitanta si colorata. Am in minte o amintire deosebita care, cand am crescut, si am realizat ca face parte din mine, m-a invaluit cu o caldura de culoare roz-verzui, daca ar fi sa-I descriu culoarea, adica era cu fir direct spre inima. Nu am avut o copilarie cu lipsuri, dar nici in puf nu am crescut. Avem tot ce-mi trebuie ca sa cresc relaxata si nu tin minte sa-mi fi dorit ceva foarte tare care sa-mi creeze frustrari. Da, ar fi o treaba, ma tot abureau Mama si Tata ca daca intru la liceu imi cumpara bicicleta, am intrant, nici vorba de bicicleta, apoi la fel cu facultatea, tot kanci bicicleta, dar n-am suferit deloc, ca era un baiat blond si maghiar la noi in bloc, care cred ca ma placea, si imi dadea cand vroiam eu pegasul lui portocaliu, cu coarne, dar  recunosc acum cu sinceritate ca nu eram prea draguta cu el, nu-mi placeau  blonzii, nici macar Robert Redfod, dar am cunoscut un domn simpatic caruia i se spunea asa si totusi el imi era tare drag ❤. Revenind la Puc pe la vreo 10-12 ani isi dorea un dulapior de papusi rosu, nu vazuse la nimeni asa ceva, dar in mintea ei era cumva in varful dorintelor la acel moment. In centru, vis-à-vis  de Magazinul Central, era un magazin de jucarii in care mereu mergeam sa ma plimb si sa casc ochii la minunatiile de acolo cautand daca nu cumva au primit dulapul ei rosu. Cred ca va dati seama ce jucarii puteau fi pe vremea aceea, nici intr-un caz cum sunt azi, dar pentru Puc era un taram magic cu tot ce era acolo. Poate va intrebati ce cautam eu in magazin, singura mai ales, ceva ce acum pare imposibil de imaginat. Pai Mama lui Puc avea serviciul la un magazin din centru si vara eram copil de centru, stiam toate magazinele, toate stradutele din zona, fiindca mergeam cu ea la munca si bantuiam pe acolo cu mare elan. Revenind la magazin chiar daca imi doream o jucarie sau  alta, nu era o dorinta prea puternica, adica nici intr-un caz nu mergeam la Mama sa plang ca vreau cine stie j, ciudat dar era deja suficient sa le vad, sa le descopar, sa le studiez. Acum as putea zice ca era din cauza faptului ca eram un copil fericit, care ma jucam toata ziua cu alti copii in natura, ne faceam jucarii din orice lemn ciudat gasit si nu ne lipsea nimic, eram creativi, liberi si sufletul nostru era implinit. In timp ce cascam eu ochii pe acolo intr-o zi tin minte foarte clar ca mi-a venit un gand, foarte explicit. A fost genul acela de gand care iti ramane imprimat in memorie toata viata. Ma plimbam prin magazin si gandeam asa: cum ar fi daca fiecare om de pe Pamant sa aiba o zi in care sa fie invizibil, si atunci sa poata lua din magazin orice jucarie isi doreste. Va rog sa analizati cu atentie dorinta micului Puc.  Nu isi dorea doar pentru ea aceasta vraja, era superaltruista, fiecare om trebuia sa beneficieze de acest lucru, in plus nu era nici lacoma, fiindca afirmatia era foarte clara, o data in viata, o zi, si da, trebuie sa recunosc, nu parea sa fie prea incurcata de faptul ca a lua ceva fara sa te vada ceilalti nu era tocmai un lucru sanatos, dar cumva cele 2 afirmatii dinainte aveau rolul sa balanseze aceasta situatie.Cum sa nu iti fie drag de acel copil, cum dorea el ca tot globul asta sa fie si vrajitor experimentand invizibilitatea, si sa isi poate lua tot ce isi doreste, va imaginati ce lume ar fi fost aceea lume daca visul ar fi fost posibil?? O lume egala, o lume fara frusrtrari. Hm….v-am spus ca era visatoare, dar a pastrat atitudinea aceea, legata de toata lumea si mai tarziu, fiindca intotdeauna a privit oamenii cu aceeasi ochi, in care le acorda tuturor acelasi credit, chiar daca mai tarziu, poate datorita felului ei de a fi unii credeau ca e usor …cu nasul pe sus, asta fiindca nu reuseau s-o vada pe micuta Puc J.

Am primit pe la 13 ani un dulapior rosu, recunosc, era cam urat dar nu m-a deranjat. Da, acum si asta pare ciudat ca la 13 ani inca ma mai jucam, ba chiar mergeam cu fetel din bloc afara, in parcul dintre blocuri si faceam mici bucatarii din jucarii in care gateam cu plantele din iarba. Erau niste mici dovleci verzi din care iese un preparat minunat, habar nu aveti 😋

Zilele trecute am stat la povesti cu o prietena si ma intreba de unde imi iau toata energia de a face atat de multe lucruri in paralel. Cred ca micuta Puc are un rol importat, pe de o parte e obisnuinta e de a fi competitiva si ambitioasa (v-am spus, trebuie sa fie primita si acceptata in viata celor carora le tulburase brusc viata) si pe de alta parte acea bucatica din ea care a ramas in visul acela cu magazinul de jucarii, in care isi doreste intodeauna lucruri optimiste. Se putea intampla ca acel vis neimplint sa ii strice viata, sa-i creeze frustrari, din fericire n-a facut-o, dimpotriva, cand am constientizat ca adult acea amintire, am simit un plus de energie care m-a sustinut tot timpul.

Pupici neveninosi invizibili