Jan. 9, 2018

Second

Am trecut fericiţi râul şi mult mai deştepţi. Am intrat direct in temă să nu-mi pierd elanul. După pod am nimerit în apropiere de Fundaţia Van Gogh care, absolut întâmplător avea o expoziţie cu 37 de lucrări ale pictorului aduse de prin lume, ştiţi vorba aia cu norocul. Dar n-am comentat nimic, mi-am asumat – norocul – şi am vizionat cu plăcere lucrările, m-am pozat lângă ele şi mi-am dat seama că puterea gândului e infinită, atunci când îţi doreşti ceva, chiar dacă The Cafe Terrace on the Place du Forum nu se afla printre exponate, aveam  s-o văd în realitate  în curând, ceea ce era oricum deja minunat.

Stai să vezi, cum e cu terasa. Pe langă că am ajuns acolo, am vazut-o de departe, era aproape ca-n tablou, pe care l-am studiat de nenumarate ori şi-i stiu fiecare colţisor, toate păreau minunate, inclusiv căldura făcea parte din ceea ce mă aşteptam să găsesc acolo. Şi cum să ajungi acolo şi să nu bei o cafea în amintirea lui Van Gogh care a pictat cu bucurie aceasta cafenea si-i povestea surorii lui într-o scrisoare că în acest tablou nu a folosit culoarea neagru deşi era un peisaj de noapte, si-i descria culorie de albastru, mov, verde şi galben folosite şi că în acea vreme citea Bel-Ami a lui Guy de Maupassant  care avea la început o descriere a unei nopţi înstelate din Paris cu cafenele şi bulevarde care l-a inspirat să picteze acest tablou. Adica să ne fie clar, e bine să citeşti că  nu ştii ce inspiraţie te loveşte de ăia ce vin după tine stau în limbă apoi în faţa operelor tale, şi unii alţii se umplu de bani având tablourile tale. Zis şi făcut.

Ne aşezăm noi frumos la o masă şi începem să admirăm peisajul ce în scurt timp s-a transformat într-o mare comedie, ne-am spart de râs asta vă pot spune de la început.

Terasa nu era prea aglomerată fiindca era dupa prânz binişor şi mai era ceva vreme pănă la cină şi pe căldura aia nu prea era nimerit să bei cafea. M-am sacrificat. Comandam noi unui tip simpatic, un tânăr  arab frumuşel şi vesel. Aşteptând comanda ne uitam în jur, la cei câţiva clienţi şi la clădirile din jur, eu încercănd să identific fiecare detaliu din tablou. Apare un alt tânăr, tot arab, simpatic şi el, dar cam aiurit. Ne aşează distrat comanda pe masă şi merge la ceilalţi clienţi să ia comenzi. Localul se afla într-un întuneric destul de pronunţat, nu prea aveai cum să vezi acolo şi practic toată activitatea era pe terasă şi chiar la intrarea în local era un bar unde stătea primul tânăr şi de unde-l servea şi dirija pe cel de-al doilea, i-aş zice Second , ca să şti despre cine vorbim 🤪.  Vorba aia, trăznea de departe cât de fumat, sau dus era. Localul părea dparte de normele de igienă, dar acum să ne fie clar, nu ne-am dus acolo să facem analize de laborator, eram extrem de dispusă să nu vad nici un defect. Până la urmă stăteam la cafeneaua mea preferată din picturile lui Van Gogh, ce-ţi mai poate trebui. Apare Second cu o comandă nouă pe tavă si atacă prima masă ce-i iese in cale, oamenii de acolo se uită mirat la el, la tava lui…nem..nu era comanda lor. Cu o faţă absolut netulburată se uită la noi, vede că deja avem cafea&bere deci…em şi la noi, merge la altă masă, cei de acolo văzusera faza şi se distrau deja, se propteşte al nostru Second în faţa lor şi ăia deja spărgându-se de râs ii arată masa unde ar trebui să ducă comanda. Super relaxat omu lasă comanda şi merge la o masă unde se aşezaseră nişte americani, cu greu nu ţi-ai fi dat seama ce sunt, la cât de tare vorbeau, şi mai ales dupa accent. Deja toata lumea se uita distrată că părea palpitant ce se întâmplă pe terasă. Ne savuram cafeaua şi berea încetişor cand apare Second cu o tavă plină cu pahare de bere. Le aşează pe masa americanilor, unde de data asta s-a dus ţintit, când o doamnă de la masă, îl opreşte şi-i arată paharul ei de bere, unde trona, în toată splendoarea ei, o urmă imensă de ruj roşu de la precedenta clientă băutoare de bere. Se uită Second liniştit, dă din mană explicând cumva că “No problem”, nu se omora cu englleza de altfel, ia paharul şi se îndreapta spre zona localului de care vă spusesem mai devreme că era cam în beznă. Cum păşeşte primul pas înăuntru pac, dă pe gât berea dintr-o sufllare. Noi stăteam într-o parte a terasei de unde se vedea intrarea localului, restul meselor nu aveau vizibilitate spre zona respectivă. Aha, ne pică noua fisa, uitându-ne mai bine la paharele şi cănile noastre, păreau destul de curate, asta ca să ne amăgim că ale noastre sunt sigur curate şi bine spălate, oricum urme de ruj evidente nu aveau J)) . Mai înţelegeam acum şi de unde i se trăgea aiurealea, păi frate, la ce întuneric era în zona unde practic se spalau vasele şi se pregăteau comenzile,  nu e de mirare că omul era nevoit să bea multe beri fiindca donşorica pe care o văzusem la un moment dat pe acolo nu avea cum să vadă ce spală. Am considerat că-mi ajunge câtă cafea am baut, berea oricum nu era chiar asa bună şi ne-am decis că e mai septic să admirăm terasa şi de la distanţă.

Dar puteam să bifez în lista mea: obiectiv atins. Oricum nici în tabloul lui Van Gogh nu pare că acea cafenea o fi un local total aseptic 😲

Cam aşa a fost experienţa mea cu cafeneaua mea preferată. E clar că nu am cum să uit experienţa asta şi nici n-aş vrea, drept pentru care am scris-o să ramână pentru posteritate, dar vă asigur că toata faza a fost genială, mai ales că totul se întampla într-un ritm de melc, nimeni nu parea că se grabeşte, căldura făcea ca totul să pară dat cu încetinitorul. Mai puţin vocea stridentă a americanilor, dar oricum ne facusem încalzirea cu cicadele.

Am plecat de acolo să vizităm restul zonei şi să cautăm un loc să mâncăm, departe de acea cafenea în speranţa că va fi mai curat, deşi practic vorbind ne îndepărtam de râu, deşi nu cred că le folosea la ceva că erau destul de aproape de apă. A fost o zi foarte plină şi mai am avut parte de experienţe frumoase, dar cum n-au intrat zilele în sac or mai fi şi alte zile de poveste 😋

Pupici neveninoşi şi fără urme de ruj!!