Jan. 1, 2018

Despre ceaţă, hormoni şi Luna Plină

Cât de intersant acest început de an, cel puţin pentru mine (mai ales cu proiectul acesta 365 de zile de scris în fiecare zi pe blog). De vreo două  zile ceaţa şi-a făcut casă la noi în cartier, ne-a sabotat vizionarea artificiilor, şi mai e şi aproape lună plină. Adică să fie clar.. e atât de uşor pentru o femeie să fie un sac de nervi inflamaţi şi sensibili. Mare provocare Luna asta pentru noi, cum creşte ea frumos 14 zile şi noi ne luptăm cu kg sau cu retenţia de lichide şi cu cea de nervi şi agitaţie. Apoi, pe când scade, nici nu apucăm să ne revenim că iar o ia spre creştere, şi, în plus, dacă se mai nimereşte şi ciclul lunar personal să se suprapună cu inflamarea Lunii atunci să te ţi. S-ar putea spune simplu: e interesant tare rău să fi femeie 🙂.

Şi parcă nu erau destule acestea prin preajma noastră se mai invârt şi nişte creaturi interesante, denumite bărbaţi. Asta pare deja o conspiraţie împotriva noastră, a tuturor femeilor.

Dar, din fericire, putem mai mult decât să ne simţim nişte victime neajutorate şi mereu provocate de ceva din exteriorul nostru.

E mult mai constructiv să invăţăm să ne folosim de capacitatea noastră înnăscută de a fi blânde, bune si răbdătoare cu toată revolta hormonilor ce nu ne lasă în pace. O fi constructiv dar cu siguranţă nu e si simplu. Deloc. Dimpotrivă. Ca să poţi face faţă cu bine asaltului acestor provocări e nevoie de multă, multă prezenţă. Şi de şi mai mult exerciţiu. Cel mai greu mi se pare să facem asta la nivel mental, să acceptăm că putem face, că e in folosul nostru şi mai ales că depinde numai de noi. Da…ştiu, o să ziceţi că ar fi mai uşor să le cerem celor din jurul nostru sa accepte că hormonii noştri sunt nişte sălbatici (mai ceva decât un stadion  întreg de masculi atunci când echipa preferată a tuturor ia o bătaie usturătoare), şi că dacă ei ar face un mic efort ne-ar fi mai bine tuturor.

Hmmm …ei bine, pe blogul ăsta nu prea o să găsiţiţi astfel de sfaturi, care să ne rezolve problemele apelând la schimbarea celorlaţi. O să fie exclusiv despre ce putem face schimbându-ne noi, prin efort propriu, fără nici un “dar el”. Asta este cumva o declaraţie de intenţie a postărilor, nu dăm vina pe nimeni, vedem ce trebuie să schimbăm la noi, aşa încât schimbarea celorlalţi sa vină ca un bonus ❤.

Dar, revenind la ideea inţială, a lunii, ceţii şi a hormonilor ce-i de făcut. Păi, în primul rând să acceptăm că atunci când din senin iţi vine să tragi de o clapetă care să aibă puteri magice şi partenerul tău să dispară instant până se calmează hormoneii, chiar daca asta poate să însemne doar un minut (dacă voi ştiţi varianta asta, eu nu vreau s-o aflu, v-am zis, vreau să corectăm tot ce ţine de noi şi atât), atunci e fix momentul ideal să conştientizaţi că e momentul PERFECT de a experimenta o variantă nouă. Ca de exemplu: să-i spui frumos  “lui”: ştii sunt înainte/dupa/între/în timpul ciclului şi fără să-mi doresc asta sunt un morman de nervi şi n-aş vrea să ne certăm. Dacă la vreuna din voi funcţioneaza asta se poate nota şi respectivul ar putea fi propus pentru canonizare, sau e o încarnare a personajului lui Haruki Murakami din “Cronica păsării arc”, adică domnul Toru Okada, fiindcă din tot ce am citit eu până acum e singurul bărbat care avea o mare înţelepciune şi ştia el că în acele perioade e greu tare cu nevasta lui, care oricum l-a părăsit la un moment dat (ce femeie şi aia, cu asa intelept lângă ea), şi e mai bine să o lase în pace. Fiindcă, în general cam toţi bărbaţii acceptă că există ceva, ce nu prea înţeleg ei oricum, care ne face pe noi şi mai complicate decât suntem în general, dar parcă e cam prea de tot, acum chiar, de fiecare dată daţi vina pe hormoni, aşa ca nu pare o variantă câstigătoare, mai ales că aceste momente se pot suprapune peste perioada lor de PMS (am citit că e clar, au si ei, şi pe unii îi putem detecta uşor, se pare că au o poftă crescută de a face cumpărături 🤪) asta mi-a dat o stare de bine, totul se luminează în anumite situaţii (nu dau nume J) sau au zilele alea în care parcă s-ar retrage într-o peşteră si noi fix atunci avem chef să ieşim in oraş) ), şi dacă astea două grafice se suprapun, am pus-o, să o zic pe scurt. Sau ne-am putea propune să avem mereu la îndemnă o cutie de plasturi şi când simţim că bestia e pe cale să se dezlănţuie…oricum e prea tărziu că n-am apuca să scoatem plasturele la timp, unde mai pui că după aia când îl scoatem ne epilează pe faţă şi ne-am creat o problemă in plus, asta în cazul în care nu avem în plan să ne epilăm şi pe faţă (eu una sigur nu).

Bine , aţi putea spune că unele dintre noi sunt singure şi atunci la ce folos plasturele sau clapeta?? Păi, da, cam aşa e 😋.

De fapt nu avem nevoie de aşa ceva niciunele. Ci doar să putem să fim în contact cu fiinţa minunată din noi şi să-i dăm voie să se manifeste. Să alegem conştient că în locul reproşurilor (nu mă inţelege nimeni, nu ma iubeşti, etc) noi deţinem controlul reacţiilor noastre şi nimeni altcineva. E tare greu însă, fiindcă tiparele, educaţia, obişnuinţa au, la naiba, o viteză, că nici super radarul nu le poate prinde să le amendeze, tot noi va trebui s-o facem. CUM ??

Am scris deja peste 930 de cuvinte, aiaiaiai,  păi nu e prea bine aşa, ce mai scriu în următoarele 364 zile?? Deci ( 🙂) o s-o dau in marketing şi vă las cu …ru în soare şi restul mâine…sau în altă zi când muza v-a dori sa continue tema.

Să mai cautăm un strop de şampanie prin frigider şi să pornim relaxate spre Noul An.

V-am pupat neveninos!